Este incredibil cum oamenii au inceput sa abandoneze, unii chiar au abandonat deja proiectul ”Noi, oamenii”. Exista tot felul de oameni care atrag atentia asupra abuzurilor asupra animalelor, femeilor si a altor categorii. Nu este insa explicabil cum uitam de noi oamenii in ansamblul nostru general. Vedem zilnic probleme cu cainii comunitari, de la adoptii pana la fețele lor lungite de foame si frig si avand in fata o schita a milei uitam de orice durere, incercand empatia cu aceste patrupede la urma urmei urmelor nevinovate. Iubesc animalele si nu doar cainii, mai exista si pisici jigarite, mai exista si cai maltratati sau magari batuti, dar trebuie sa ne dezbaram de obiceiul de a judeca dupa gradele de simpatie. Daca oamenii DA ne-au facut sa suferim, daca oamenii DA sunt capabili uneori de crime si atrocitati nemaintalnite, daca ei ne tradeaza uneori o incredere de ani de zile, tot nu sunt suficiente motive sa renuntam la a crede ca tot in noi e cheia. Fara noi nu va mai fi nimic pe pamant, fara noi nu vor mai fi nici zambete nici curcubee. As dori sa putem sa refacem fabricile de zambete, sa spunem DA unei maini ce ne este intinsa dupa ajutor si sa evitam comparatiile de fețe gandindu-ne uite parca se citeste pe fata lui ca e flamand si alte fumigene lacrimogene. Durerea e in interior si daca unii mint despre ea iar altii nu pot vorbi sa o exprime este pentru ca asa am fost facuti si trebuie totusi sa avem grija ca noi acesti oameni nemilosi uneori, naiv de buni alteori, sa supravietuim, chiar si acestei confuzii: ca animalele sunt mai importante ca noi. Sa ne deschidem sufletele si mintea spre cei ce chiar au nevoie, sa filtram parvenitii, falsii, ipocritii si sa gasim acea mana intinsa pe care sa o strangem cu prietenie nedisimulata..
P.S. Sper ca am ramas suficienti cu mintea curata si inima deschisa.
