Al nimanui, de nicaieri

Lovit de ciocanul sortii, sufletul meu schingiuit
Secat de domnisoare in graba lor de zi cu zi..
M-am revarsat in mare dintr-un ghetar topit
In teama-mi de renuntare, la jocuri de copii..

Descult de-a mele vise...haotic ma caut prin culise
Pustiit de-a tale tradari, nu ma regasesc in schimbari;
Adormit de-al sortii farmec uneori ma cred Ulise
Imbatranind prematur, ale fericirii cautari…

In goana uitarii prin parcuri pustii,
O noua iluzie din frunze s-a ivit
Sunt ganduri care iarta, sunt zambete inca vii
In propria-mi renuntare la tot…ce n-a mai fost simtit!

Acel copil

Eu nu te condamn si nu te invat ....pe tine copil nebun in lume sa faci ospat, de vei vrea sa traiesti , poti lua toti muntii in ganduri sa-i intorci, ca Pygmalion de vrei poti plasmui, orice dragalasenie din fluturi , din saboti....cararile vietii planteaza-le cu panselute din desene de povesti, incearca explozii de veselie pentru ca marea s-o indulcesti....nu te acuz, nu te ingradesc cumva, s-auzi vreodata din greseala realitati....tu zburda in voie spre culmi de frumuseti, spre tandrele lagune tanjite de poeti...curcubeul in brate tu sa-l porti, cladeste castele din nisipul fin al nazuintelor tale si cu gingasia-ti infantila incalzeste nopti...si nu ma intreba de maine ca nu-mi va mai pasa de sorti....atat timp cat tu zambesti, deasupra...peste morti!!