Tu nici nu stii,
De ce codrii adanc jelesc cand pe mantia-i de batrana
toamna, zambete se irosesc
Tu nici nu stii,
De ce rauri prigonite de prin vai de munti fugite,
plang in nesfarsita mare
Tu nici nu stii,
De ce lacramioare-n mai chicotesc cu voiosie,
in tandretea Soarelui
Cand cu palmele amandoua eu cuprind lumina ta
Scuturat de dor, de patimi
oglindind nefiinta mea...
Un comentariu:
Felicitari Flavius, sunt total surprins ...
as fi numit aceasta opera deosebita: 'ignorantza ...'
din partea unui coleg, un amic, un profesor mic mic mic ... o mare incurajare miraculoasa!
Silviu
Trimiteți un comentariu