De cate ori vad fulgii, eu stiu, sunt lacrimi de puritate venind din cer, unde tot noi le-am plans in rugi de toamna pentru petale ofilite, din seri aproape-n doi…
De cate ori vad un trunchi de stejar spun ca e vointa mea, aceea de a creste drept si demn de soarta-mi trista ce-mi atarna ca ghinda pe crengile lui..
De cate ori vad un tren , ceva ma-nteapa sec si ametitor in piept sub o manta de indoieli si cred ca e biletul pe care scria: “ n-ai apucat s-ajungi la ea” …desi plecat-ai catre gara de-atatea ori, de-atatea ori..
De cate ori vad un peste zbatandu-se din apa sa iasa, ma gandesc la strigatul unui prizonier ce cutremura zidurile unei inchisori din stancile neputintei , din justitii oarbe, ce-ar saruta un fulger in libertatea spre cer..
De cate ori un fluture adus cu rafale de ploaie, in noroi la picioarele mele, zbatandu-si neputinta de semizeu…ma mai intreb si acum, eram impreuna?..oare ce mai e cu noi ??
…si stiu, oricat ar plange ploaia, oricat ar jeli cucuveaua sau croncani corbii, mai sunt randunici ce-si cladesc cuiburi prin turle de biserici, mereu spre rasarit…
