Tu nici nu stii

Tu nici nu stii,
De ce codrii adanc jelesc cand pe mantia-i de batrana
toamna, zambete se irosesc

Tu nici nu stii,
De ce rauri prigonite de prin vai de munti fugite,
plang  in nesfarsita mare

Tu nici nu stii,
De ce lacramioare-n mai  chicotesc cu voiosie,
in tandretea Soarelui

Cand cu palmele amandoua eu cuprind lumina ta
Scuturat de dor, de patimi
oglindind nefiinta mea...

Neputinta alba

De cate ori zambetul tau imi arde somnul zbuciumat
Imprumut lacrimi, sa spal un dor far` de pacat
Si-n delirul umbrelor de imbratisari,
Ma soarbe-o neputinta...

De cate ori din panza amintirilor albastre, o stea tradator se desprinde
Rupand buchete de regrete, spre asfintitul ce frige
In exilul sufletelor noastre orfane, ratacind
Ma-ngheata o neputinta...

De cate ori prin fulgii ce se astern pe podul minciunilor
Vad juraminte ce se sterg, in frustrarile calde...
Iti simt pielea , ma urasc, in corul desertaciunilor..
E tot o neputinta.... de fiinte albe.