La pândă-s zeci de indoieli şi liniştea m- apasă
N-am cui zâmbi din pivniţa adâncă
Doar murmurul serii şi felinare seci
Mai mă îndeamnă să respir, lângă glastră..
Cândva o arie de singurătate
Un epitet docil, o fabulă maiastră
Despre un stejar singur între plopi;
Aş plange trecător în fiecare noapte
S-ascult din nou o pasare albastra.
Râul se strecoara lin lânga clădiri
Ades ducându-mi dorul însetat
Captiv fiind al unui ceas teatral
Din reproşuri feminine, din calde prigoniri
Cât aş mai vrea…să fiu iertat !
