sâmbătă, decembrie 15, 2007

Iluzia regasirii


In tacerea apasatoare dintre glasuri de cristal
Doar un tic-tac timid, ma mai ingana in zadar
In noaptea rece, in sclipiri stranii de banal
Ramasite de poveste mai ard in candele , pe un altar


Sunt zile obosite pierdute-n ignoranta iernii
E-o neputinta alba cu orice gand, in dulcea-mi prabusire
O indurerata-nstrainare, in discrepanta vremii
Ma vad ratacind prin neguri, dar nu mai e nici o simtire...


Sortit ca focul in cenusa uitarii sa ma sting
Adorand alte vieti, mangaind fantome in somn
Nu mai sunt vise, nu mai sunt lacrimi sa plang
Pe a tandretii lespede ma-ntind sa adorm

Sunt doar un zambet de ciment, sub ornamente de mahon..

duminică, noiembrie 18, 2007

Necrologul iubirii


Necrofilii amorului pustiiti in desertul tristetii, apasati de setea urmelor de lacrimi, goliti si putreziti de dorul ghioceiilor spre viata...obisnuiesc dupa clinica moarte a iubirii sa respire momente rupte din filme cu pasiuni , undeva in spatele vremurilor...consumand o aroma artificiala a pasiunii ce odata facea soarele sa paleasca...ce induiosa metabolismul florilor, ce zambea in razele unui sentiment stelar.....strangand in brate tezaurul demult apus si pe vecie parasit in clipe ....ca o nevoie de contact cu tot ce-a lasat viata in constiinta unei primaveri de simturi, zambete ....o clinica si trista intoarcere spre o mima din timp...ce i-au lasat flamanzi de roua din argint divin...
Dupa ce a murit iubirea, sterilizand vise...se asterne o iarna racoroasa, goala, singura....urmeaza o seceta de sperante...o rautate de rutina impotriva Universului. Ne luam jucariile sau ce-a mai ramas din ele, ne adunam petalele ofilite si visele de prin baltoace si ne urmam sentinta spre hibernarea tandretii....de acum nu vom mai avea nevoie sa zambim, sa mangaiem, sa sarutam...
Multi sar acest sant plin de noroaie si mizerii ale inimii...isi creeaza pentru ei iluzia salvarii,aleg sa minta pana si porii din pielea lor speriata...ce conteaza a cui piele e atat timp cat simulezi tandretea ?!!...m-am amagit si pofta va veni mancand, singuratatea de va veni eu n-am nimic sa-i spun...sunt voci si voci si multe feluri de oglinzi, sunt chipuri ce ascund si inimi ce ghicesc...e ca-ntr-un joc in care unii is aleg sentinta..deseori cu suspendare :)...
Candva o punte suspendata ca un pod spre mai departe....cu totii ne vom gandi....la o sentinta, doua , la tot ce-a fost ascuns, la un capriciu efemer de anotimpuri razlete si vom rosti in soapta spre apus: Va mai rasari din nou pentru mine un soare de august ?!
Dar sunt macaze nesortite ce stau in palma ta mereu si ce cu multa sinceritate te pot face un mic zeu...oare le asculti ?!....oare oglinda cui e plina de praful prejudecatilor si de meschinarii obscure cu fond dominant ?....si cu toate astea sunt examene cu paravane de netrecut, ce-si plimba adeptii spre o viata cu gust de naut.
Facandu-le apologia sa mai uitam de gust, gasim categoria ce a stiut de himerele unor clipe chiar daca gustul de naut s-a mentinut.
Ei revin...ei se intorc, ei au gustat amarul unor suflete ce nu s-au cunoscut. De dragul perfectiunii din geometria de smarald? ...de-atingerea de blana a unui iepuras catifelat in inocenta? ...NU....sunt doar portrete tomnatice din odai goale in intuneric prin apus...sunt clipe ce se reunesc , sunt glasuri ce din nou se contopesc....sunt amintiri ce prind viata...sunt falsurile cele mai dragi ale unei fiinte intr-o dimineata...
Si daca stelele se zbat si prin perdele de amintiri mai imprastie lumina, sunt ca in amintirea acelei daruiri divine, tie muritorule sa-ti lase, o ultima dulce picatura pe inima, sunt ca sa mai furi eternitatii chimia magica a unui liliac intarziat, poate chiar de-un fleac...macar de te-ai fi ratacit vis frumos...candva , odata , niciodata....

miercuri, noiembrie 14, 2007

Subminarea tacerii



Teatral si jovial…nebun si patimas , delicat precum taisul dulcetii nepasatoare, trist induiosat de plansetul florilor…vanator al demnitatii in absenta iubirii…plin de trairi, de frunze cazatoare…albit de a oamenilor nepasare…visiniu si negru….fum si portocale …lacrimi si samanta….fulgi si brad….amintiri si pribegiri…indoieli si entuziasme….jubiland intre contraste, adunand ganduri albastre…oare unde-mi sunt eu mie ?!

Sunt acolo unde nici nu gandesti, sunt acolo unde azurul saruta marea, sunt in tacerea acuzatoare a neimplinirilor de mai, frisonant adorand oceanul simturilor tale , sunt caleasca viselor tale extatice in goana spre vinovatia gingasa a rosetii din obrajiori.....sunt arborele care molcom iti umbreste setea de soare …sunt fluturasul ce ploua in jurul tau culorile sarbatorilor, sunt tacerea melancolica, din piaptanul ce-ti netezeste usor parul balai, in atingeri ale trilului de nai…sunt perna ce se incovoaie sub aroma dulcetii tale…sunt ploaia ce-ti cucereste umerii goi in setea de balade…eu sunt acolo unde nu gandesti … sunt o frustrare a copilariei, o febra tacuta de dor, o chemare de toamna tarzie ….un naiv soptitor de juraminte surde; sunt raza ce sfasie zgomotos norii, pentru a te diviniza chiar in pribegitele pete de umbra…voi evada in curcubeu de e nevoie, sa incerc sa-ti fur vederea … pentru ca prea dulce e zefirul ce-ti soarbe rasuflarea si gingas turmenteaza a ochilor tai vapaie…voi fi mereu, voi fi acolo …natura moarta in inima-ti de gat atarnata…spre asfintitul serilor prea lenes, de inca o aromata soarta…
Sunt o piesa din teatrul iubirii , sunt o arie din simfonia prabusirii , sunt o lacrima din nefirescul despartirii , sunt o clipa din raceala nemuririi…

Jumatati de templu



Din milioane de stele
Din amor de curcubee
Din triluri de randunici
De prin vacante la bunici
A aparut o floare…

De pe la colturi
De deasupra si nicaieri
Se risipesc omaturi
Curgand, iarna spre veri
A ramas o floare…

Cu surle si voci
Cu arome de iarba
Descult si pribeag
In planset de drag
Mi-a ramas doar o petala…

marți, noiembrie 13, 2007

Tu nici nu stii


Tu nici nu stii,
De ce codrii adanc jelesc cand pe mantia-i de batrana
toamna, zambete se irosesc

Tu nici nu stii,
De ce rauri prigonite de prin vai de munti fugite,
plang  in nesfarsita mare

Tu nici nu stii,
De ce lacramioare-n mai  chicotesc cu voiosie,
in tandretea Soarelui

Cand cu palmele amandoua eu cuprind lumina ta
Scuturat de dor, de patimi
oglindind nefiinta mea...

Neputinta alba


De cate ori zambetul tau imi arde somnul zbuciumat
Imprumut lacrimi, sa spal un dor far` de pacat
Si-n delirul umbrelor de imbratisari,
Ma soarbe-o neputinta...

De cate ori din panza amintirilor albastre, o stea tradator se desprinde
Rupand buchete de regrete, spre asfintitul ce frige
In exilul sufletelor noastre orfane, ratacind
Ma-ngheata o neputinta...

De cate ori prin fulgii ce se astern pe podul minciunilor
Vad juraminte ce se sterg, in frustrarile calde...
Iti simt pielea , ma urasc, in corul desertaciunilor..
E tot o neputinta.... de fiinte albe.

luni, octombrie 22, 2007

Daca sufletele s-ar vedea


Oare am putea schimba destinele noastre , oare am putea sa ne privim altfel.....sa vedem stigmatele lasate de rautate, ura, invidie, lacomie dar si durere, suferinta, frustrari, urmele lacrimilor prin santurile sufletelor…
Oare ar avea sufletele, forme …forme geometrice unele mai simetrice altele mai deformate dupa mostenirea genetica, vreo soarta scrijelita in meschin…sfere ciobite sau tringhiuri decupate, oare nu asta suntem ? incercand sa lipim petece, petece ce s-au desprins cand am renuntat la vise.
Daca sufletele ar avea culori modelate dupa curcubeu, sau sterse cum doar imoralitatea si cruzimea reusesc …daca sufletele ar avea lumina stralucitoare a unui topaz in imbratisarea soarelui sau puerilitatea anosta reflectata in plumb…
Am putea sa ne lovim instantaneu de cineva pe strada si privind sufletul sa spunem:
-- Ma scuzati!.... poate doar vazand cata tristete, suferinta, singuratate marcheaza acel suflet……o scuza a unui suflet catre alt suflet…
Sa crucificam si sa blestemam cei care prin funinginea sufletului ne umbresc mimele senine de la coltul buzelor….si acuzand sa-i alungam in Infernul lui Dante…desi iertarea e soapta divina a sacrului….
Am vedea iubirea acelor suflete ce ne-au insotit mereu, imaginar ….sa lasam doua lacrimi sa alunece bland din vina amestecata cu admiratia ce le-o datoram…
Am putea explica fara cuvinte , fara sensuri, fara interpretari celor care n-au rezistat uciderii gingasului pentru arginti imaginari ….fara remuscari, fara mila…..doar din egoismul unui “suflet” ce nu se putea citi…mai ales pe sine….am putea iubi sticla ce ne separa…..daca sufletele s-ar vedea.

duminică, octombrie 21, 2007

Sejur fara mine


Singur cu mine, petrec in vorbe sterile,
admirand inca minunea ce-a trecut peste mine,
plangand noaptea-n somn dupa atingerile line
...uneori se opreste timpul,  inima ta o aud pe pleoape de vise, 
mi-as permite un fior de fericire, dar e doar ciotul inecat in mine
putrezind incet intre sute de suspine.
Uneori o grimasa falsa mi-aduce cu sine
luptele mele dulci spre cuceriri molatice de gene,
ruinat in ganduri cu arcuiri de buze ce-mi ardeau prin vene
...istovit de nemurire adorandu-te pe tine,
cautandu-mi Golgota de suspine ce-n liniste va apune, fara viata, fara duiosii
... a mai murit o data copilasul din mine
.... fara ca Tu sa-i spui ceva de bine...

Adiere de feline


 Ca un stejar lovit amarnic de barda ascutita a cuvintelor tale ma prabusesc in abisul a miliarde de prapastii
.......ma doare cutezanta gandurilor mele ce-mi cersesc extazul tulburator al acelui licar de suflet, ce poate se zbatea sa respire linistea mea impovarata de veninul tau
...ce-l strecurai usor in mine.
Sentimentele troznesc imprastiind o neputinta ce ma cuprinde
....mi-e dor sa plang...sa-ti simt obrazul...
nici nu ma vezi....ma rapui adanc in tine ori de cate ori inima-ti rece implora
....dupa gesturi de feline.
Sunt la picioarele tale
...te chem patetic
....ca un caine...insetat de porii tai
....o mie de voci urla-n mine...tu te-ncrunti...eu nu ma pot desprinde
.....nu ma mai chinui ....fa-ma al tau caine
...dar nu ma parasi pentru NICI UN MAINE!

Ne vom revedea...curand


Cetatea vechiului erou atarna tuguiat in dupa-amiaza fosnetelor de brazi, usor miscati in doina cantecelor de poveste….stanci goale ici colo coasta muntelui scurteaza…popasuri vechi de bravi soldati..ospatand in amurgul sangeriu, iluzii juvenile prin damigenele pline…e-o lume de aventura, de glorie, de ospete…e nunta la castel si se aud laute. Ducele nebun aduse toti cobzarii din lume sa-i cante nebuna-i fericire, ce doar prin codrii desi si-ntunecati prin crunte bai de sange si tipete de moarte, mereu l-au ratacit….
De la geamul din odaie …o umbra mladioasa, de un usor negru parca instigator… suspina-n amintirea celui ce n-a fost in nimereala unui zar…e atata dor si sangele in vartejuri se aduna…tamplele ei mari in prelungirea genelor de inger, sunt oaze uscate de ploile sarate ,e ca o innourare pe fruntea de comori…e-o sfarseala in tot ce face…decat sa traiasca-n acest dor mai bine sa piara in valurile involburate ale fluviului curgator, spre lumea umbrelor…zidurile reci si goale poarta tapete de amintiri, de rasete zglobii ce inca mai rasuna in poienita mica a dulcilor desfatari. In penumbra arcadei,  din odaia funerala, un mic pumnal…sub mantie se strecoara, buzele crispate soptesc un nume ; parca in agonia ce murmura sub ploi…lama taioasa patrunde in interior, scurtand usor o granita sterila a sufletului doritor…amorul rosu nerabdator se revarsa, in palida mima a lunii ….oglindind un chip de inger pe covor…ochii se supun impietriti de un singur blitz de cositor, cedarea vine prin lama fulgeranda, sfasiind un suflet cu o palida cununa….. o urma trista de iubire ascunsa sub teiul de langa mori….se naste-o noua planta, in taina durerilor florale ce alina genele mireselor….

miercuri, octombrie 17, 2007

Revedere


Timpul tranteste macabru usile in urma mea; un suspin imi incarca pasii de plumb....Locul unde aveam aripi e doar o cicatrice betonata de rautatile unei lumi, ce mi-a furat surasul lacramioarelor...ochii mi s-au adancit in repulsia zilnica de trandafiri ofiliti, licarind doar la taisul limbilor de ceas...greutatea din mine creste ...zidurile inchisorii apasa de ieri mult mai mult...un film copilaresc ma mai loveste in somn...dau sa ma ridic ...e atat de greu!!!....e un lant rece ce ma tine mereu....e constienta mormanului de oase ce sunt eu....invrajbit de timp...eu impotriva mea....zambeste copile!.....eu sunt tot eu!!

Suflet gol , frumusete trecatoare

 
             Traita-i bine draga mea, traita-i vesel si pozant in mariri de baluri si atractii, permise scurt si nesovaielnic de printi mascati cu zestrea tatalui obscur, diamante slefuite in vorbele lor luceau mereu, pe coltul buzelor….ei se schimbara in poza dupa bunul tau plac ca n-au fost buni sarmanii ca uneori aveau si trac si-un sentiment adanc in plasele melancoliei incet te-ar fi rapus spre anii bucuriei intelectului , pline de seri goale si amanti umbriti de timp…. ce incet spre blitzurile maretiei tale vin…
            In mijlocul betiei de glorie si fandosism, n-ai sesizat vreodata vreo umbra de venin in viata-ti tumultoasa cu iz ostil de vedetism….formele-ti perfecte nu indurau vreun suspin, pentru vreun amarat ce-n jurul tau presara un trandafiriu chin…te-ar fi iubit o viata??...te-ar fi iubit din plin?!...l-ai aruncat frivol in vanitatea-ti de rechin…
            Usor, usor trecura lunile de zbenguiala, amicii noi si inca o turma de pipite prin umbra clubului de vis…petreceri nesfarsite si ode mult largite de-al posteriorului tau adorari…ca prin seriale nesfarsite de-o balta de succese, tu ai stiut mereu ce vrei, din frica intuitiva ca rasaritul de maine nu te mai prinde zambind, zeflemind vremea prin farduri de diva ai recules prin timpuri doar laude si lingai si prea putin in suflet alinarea ochilor tai …apasati mereu de-un rimel de vremuri noi..
            Vine si-o zi cand oglinda te-a impietrit , cand o dunga mai usoara , mai moale a aparut , cand dintr-o aplecare cinci dungi s-au mai ivit…sa fie oare bairamuri sau vreun concurs de miss?! …sa fie vreo crema de la vreun domn mojic ?!....ohh!...sau e surpriza aritmetica a unei adunari de luni ce dulce a fost irosita in aroganta blonda din rochiile de seara si panglici de vin…
Ca un facut, pustanii imberbi sunt mai tacuti, alunec-o privire aleatoriu-n timp si parca tot mai carunte-s genele ce le sustin..in goana-ti dupa bunastare sunt fleacuri de moment , sunt ca durerile de mijloc in aplecarea lina spre pantoful fin…. esti plina si satula de armasari nocturni si-n marea-ti demnitate i-ai expedia succint oricum.
           O usoara adiere de toamna ,prin suvitele vopsite-n taina varstei…incet….s-a strecurat furibund …sanii s-au mai lasat , coapsele subit s-au mai conjugat in amintirea frumosului lor pretendent ce-n lacrimi s-a inecat…sunt gesturi noi ce trebuiesc invatate prin preajma maturitatii ce trebuie simulate…si zi de zi lacunele se aduna risipind dubii , mult timp mascate de amorul pentru frumuseti , pe piedestalul impertinent de ambitie si vointa in sugrumarea lina a sufletului ,unul prea mic probabil de n-a putut vreodata , usor , la ureche , in soapta sa-ti zica : Ai sa incepi vreodata sa traiesti??
           Cu toate aceste fleacuri mici tu stralucesti mereu prin falsa agonie a unui status prosper si-ti predici viata ca un trofeu la Gala Uniter…uitand de-o mica drama ce-n ciuda urletelor unei portiuni de spirit, n-ai recita-o nimanui ….o drama ce incet amurgeste o viata trista in reflectia upside down din planuri marete cu schite fara zestre….sunt soapte stinse in sufletul ce creste, in lacrimile din oglinda ce te-au mintit mereu…caci nu-i deajuns copila pe lume sa traiesti furand sperante ce nu le mai zidesti …cand umbra timpului mereu doare, chiar si-n coaste de frumuseti…

Acatistul unei tanguiri


De ce plangi suflete,impilat de teama de optimism subit si inefabil?
La ce impietresti in tine soarele unei dimineti, in temnitele indoielii si ratacesti tremurand in lucirile noptii de odinioara...?
De ce plangi suflete, ruinat de imperfectiunea calda, a unui nostim ideal din cantece de ciment....cand marea-i aproape, valurile mor si iar pribegesc remuscator, doina se stinge-n miresme ...cand ...
clipocind, laptele in spume se revarsa reintinerind mitul crucii...atunci cuprinde cu ochiul tau profund o lalea ravasita de oboseala tineretii si-ai sa vibrezi in bucuria ingerilor despre soare...
Nu plange iar suflet trist de bucuria mortii caci durerea sfinteste si pacatele nestinse....si porumbei vor fi in jurul tau si lupii se vor cumintii....
Nu te frange, nu rabda ...tot nectarul izvoraste spre bucuria altcuiva....radacini sangerande, uragane, ploi de oameni sau nimicul, toate sunt ...sau vor ceva...
Si daca intr-o zi nimic nu mai iubesti, nu te impotrivi vantului uitarii de sine si retrage-n tine o bucurie, o vedenie, un blitz de fantomatice izbucniri spre curcubeul prost inteles...
De ce plangi suflete...cand sub poarta doua turturele gura-n gura se ingana si spontan un dulce vals ganguresc....cand la porti fetele soptesc...cand toamna duiosiei de om sau de piatra nu vine...te rog spune-mi sufletel ...spune-mi doar mie ...cu tine ....nu e nimeni???

Respiratii tardive


Durere
Greierul poeziilor mele a inghetat ieri odata cu tacerea brumei tale.

Amintiri
Filmul secvential al nemuririi noastre s-a voalat in reflectia lunii despre tradarea ta efemera.

Nonsalanta
Visul ne face eroi in evadarea dintr-un Alcatraz penibil de bine pazit.

Icognito
Puful papadiilor a purtat mireasma buzelor tale rasfatate pana pe balconul sufletului meu....redecorandu-l...

Renuntare
As vrea sa fiu astru,sa-mi pot plange nemurirea..

Destainuire
Freamatul plopilor,fosnetul brazilor,valsul salciilor...acei martori ce ne-nsoteau sfios...intr-un amestec de destine curios..

Consolare
Am furat o urma de zambet sa-mi ascund cenusa lasata de soarele tau.

Ahile
In dorul betiilor mele de libertate nu stiam ca gardianul celulei de zahar ,cu suflet din roua,poate zambi prin inima mea..

Scylla & Karybde
In numaratoarea infernala a miimilor de secunde…oare cat de des se lovesc doua varfuri de lance ale sortii….oare ciocanele timpului ce bat la portile duiosiei de cate ori se gandesc ca o lacramioara plange in durerea de alaltaieri..??...

Ratacirea unei raze


Cand inima-ti tresalta dureros, pieptul se arcuieste spasmodic, buzele-ti s-au uscat , tamplele sunt reci si mainile-ti sculptate-n sideful placerilor au inghetat….cand un tremur frisonant paralizeaza duiosia in fasa; reminescenta unui timp rapus in tine se zbate sa respire noi surasuri….ochii tai mari , tristi,  goliti de-al ingerului far` de aripi soapte….obrajii tai ce-i tin in palmele-mi sfioase, ma ard, ma seaca precum o mare nisipoasa …fruntea-ti umbrita de apusurile tornadei noastre , usor se pleaca prin voalul suvitelor negre si lucioase…e ca o betie a nimicului ce nemernic ma-mpresoara, scutit demult de-al pielii tale murmur din tanguiri de funeralii …in febra de morminte ce-o aveam in sange….acum suspini usor, ma cercetezi instigator; e-o rana-n fiecare pleoapa in dauna unei frumuseti de vorbe neintelese, silabe inabusite, in ceata stravezie ce amorteste o gura de foc visceral , in vanitatea mea de atingeri spre un amor pe-un piedestal, mocnind mut rusinea de cristal, a acelui TE IUBESC …..parca nefiresc….si poate in dansul de balade purtat de-al noptii fior …undeva, odata, …parca prea uitaram bacant de primaverile crude, oropsite in goana clipelor tardive de o pustiitoare ninsoare de miei, in suflul rece al batranei doamne de gheata direct in coasta lui April….spre nicaieri…spre tot ce-am fost…in mugurii amortiti de amintirile altei vieti..

Eros s-a ratacit demult


Cand vantul a tacutusor tremura marea , sub cortina de stele...cand tie amor, precum Psiheea ,ti-am vazut paloarea...prin amurgul pleoapelor ce zambeau in detrimentul clipei trecatoarecand astrele ochilor tai pacate dulci imi inspirauagitand mereu linistea lacului meu de visari ; m-am infiorat , ascultand genele unei zeite ce imi soptea mereu : -- Ineaca-te in extazul meu….pierde-ti suflul in imbratisarea mea de lava….fii sclavul clipelor de afrodisiace uitari…nu te-ndoi ,nu fugii ,ramaiohh ramai ! …in umbra genelor mele de abanos…sangele iubirii tale mi-e fuga de anost…..vom respira impreuna seva amorului sfios …incet , incet din talpi si pana-n crestet de-al epilepticului fior din sfasietoarea chemare a sute de viori…te voi unge cu adorare , precum un faraon in stralucirea imensa de zeu impunator , lasa-te….nu renunta….in calea clipelor atemporale ce le voi procura…eu port un singur nume.....stropi de dor risipiti in sacrificiul de sine….o cununa de spini prelingand lacrimi de miere , o calda minune…un loc al pierzaniei de-o clipa , refugiul surasului tau….impietrit pe buzele mele ce silabisesc din nou…..Noi…am mu-rit de-mult…

Cristale lichide


Prostit de lacrimile tale am cumparat mii de umbrele…firme pompoase ,materiale garantate…credeam in larga-mi naivitate …ca sunt doar stropi din mana Maicii Domnului…o miere ce ma unge in ale mele scorojite rani…cand ploaia ce venea, a mai topit o floare…si apoi arzand …radacinile-mi fumega…inima mea s-a oprit…ooo!! Dulce domnisoara …cu buze moi si chip de muza…lacrimile tale din acid nebun…demult suna a acuza…si profunda-ti recunostinta demult transformata in spuza..n-a folosit nimic…acestei lave alergatoare , ca o sora inselatoare a Soarelui cel mare…radacinile mele incoltesc din nou…undeva sub ghetari…fara tine …si fara Soarele tau…sub mangaierea de sticla a aurorei boreale…australe…cersind prin pesteri surasul zilelor de mai…oare eram si eu?....oare dormim de mult……??!!

Pentru Roxana


Despre o stea
La geamul meu se pogori o stea ,sfioasa si gingasa imi ciocani in ferestruica sufletul sa-mi renasca…Usor ,usor apoi tot mai puternic asupra mea o raza ea-mi arunca ,induiosand gheata mea ….poate zambea fosforescent ,poate radia pasiune de-a reaprins cu a ei scanteie o piatra ce nu se regasea…poate vroia o lava tulburatoare pe-a ei lespede cioplita din dureri de cobalt…. Clipeam din gene neincrezator ,visand la a ei mreje …muscam din buze doritor in taina unui dulce tremur…stiam ca e elixirul meu si totusi nu aveam curaj sa cred, in amortirea unei clipe ce m-ar fi ahtiat prigonitor….mai mult visand, mai sovaielnic….ieseam din inchisoarea negurilor mele in curtea ce-mi astepta destinul in poleiala noptii de clestar….eram o umbra surda pasind spre taina cercului….sclipind cu voiosie ea-mi lumineaza calea ca-n maretia unui tandru reflector….DEVENISEM ZEU….era cumplit de arzator eram atat de insetat ,ea se juca duios, raza de raza …prin parul meu…avea un zambet de astru infloritor si parca cerul ei de nemurire traia intens acel miracol ametitor… ne priveam tulburati in voalul ei de soare nocturn si-n suflet dureri extatice prin mii de ani purtate ne consumau clipele de dor…eram doar noi si-o nemurire arzatoare ce saruta un nimb de amor….eram pierdut si o stiam si pentru nimic in lume n-as fi murit fara acel fior…o clipa poate ,un mileniu doar ,cine mai stie ?,cine sa vrea?....o noapte eterna in bratele unui astru cu sange mistuitor….calauzit de ea trecura vieti si lumi fara vreun contor….apoi deodata….in noaptea agoniilor s-a strecurat un nor…de unde a aparut?din care zbor?...incet ,incet steluta-mi ascundea si-n larga-i incruntare o trista amenintare, la conditia mea de adorator…parca se face rece…respiratia dragostei imi sufla spre intunericul tanguitor…razele rarite abia ma pot gasi; sa fie vreo vraja?...sa fie vreun accent stanjenitor……resimt dureri din umbrele paralizate ale posomoratilor ghetari…unde e ea?....unde e nectarul sufletului meu?...apare al doilea nor si-n zarea intunecata parca mai vine un cor ….turturi grele usor ma-mpresoara in neputinta razelor de un vals mangaietor…m-o fi abandonat magia unui crez in stele de amor?...lipsa ei imi inunda sufletul cu colti infipti in maduva ispitelor ….ma-ncapatanez sa plec ,ea trebuie sa revina ,ea e acolo si e doar un cosmar intamplator…un timp ce pare de otel in vibratia clipelor ….deodata totul inceteaza ….toata fanfara din vena voluptatii ,din setea celestului cutezator.
Nori rataciti ,constelatii razatoare ,adierea trista a ghetarilor….totul e mut….ma uit in jur….e-un ger de duiosie si-un cadru funeral….sa fi visat?...sa fi sperat in somn?...
…ma uit pe cer in locul drag ,o menghina sufletul imi strange, intr-o secunda de strigat muritor…e GOL……..e o gaura imensa, e un negru intunecat…e-o rana curgatoare din seva noptilor …e doar surzenia astrelor…lacrimi de gheata imi curma suflarea si nasc paloarea de mort pe-obrazul meu….e rece acum in viata mea ….e sete si-un chin din veacuri de smoala ce-mi roade tandretea care a inseninat candva,nu demult , chipul meu..sunt parasit….sunt singur…sunt gol…
…ma-ndrept usor spre-al meu pridvor cu laturi mari si cadrul gol …plecat, in fata neputintei, a nemuririi de-o viata, sec simbol..sunt fiinte care mor…sunt oameni care dor…ma-nchid tacut in carcera amintirilor... am mai zambit odata ranjetului florilor…aiurea imi numar pasii spre conditia-mi de muritor…a mai murit un crin pe lacul lebedelor..

Puful papadiilor de toamna


Puful papadiilor de toamna
Mi-aduce din nou in portrete ,o doamna,
O frantura sterila din amintiri de cina
Un zambet de copil nemangaiat
O mandrie de sine fara rusine
Un amor din suflete vecine...
Esti tu? Sunt eu?
Traim in acelasi suflet desprins din luna!?
Desi fugi mereu de vraja parfumata
Ti-e dor sa recunosti in tine,
Ca undeva sub mantia ta instrainata
Un sarut in post, te facea adorata...
Pe fruntea-ti alba de doliul zapezii
Sunt adieri noi din osteneala amiezii
Frunzele cad acum line
Din pietre albe de suspine..
Un suvoi de regrete ce se scurge din mine
Inghetand usor franturi de iubire,
Poate pe-un pod ce-ntr-un vis va ninge
Mi-amortesc pe buze ,pleoapele tale reci...
....din vina pentru sine...