Mi-apare in gand micul orfan
Pierdut pe strazi prin cotloane si ploi
Tinand de urat bancilor prin parcuri
A-i spune ca duce dorul, oamenilor in fracuri..
Chemand in zambete verzi acadele
Tanjind neincetat dupa calde cuvintele
Facuse trist din haine jucarele.
Cu un entuaziasm juvenil de acuarele…
Pictand in gand rapsodii de tuturele
Din jocul strazii in jocul vietii
Uneori adulmecand senin nametii
Ce-n crunta si geroasa clipa a diminetii
Cu sufletu-i cald topit-a, tot pomul
Ce inca se scutura febril, mascand usor omul
Ca un copil ce niciodata n-a murit
Alunecand in fulgii ce se prabusesc
Pe caldaramul nelinistit
Al spovedaniei, cu fulgi din azur ceresc.
2 comentarii:
sper ca nu e doar o metafora . ar fi culmea sa ne situam anii de existenta intr-o institutie daca nu am fost acolo . In caz ca ai fost toti avem un loc pe aceasta lume . Altfel nu ne-am fi nascut
:) Speri ca e sau ca nu e doar metafora?
Institutia, existenta conteaza mai putin decat sentimentul de orfan. Nu conteaza de cine e vorba ci feelingul. Da...loc este pentru toti :)
Trimiteți un comentariu