De ce plangi suflete,impilat de teama de optimism subit si inefabil?
La ce impietresti in tine soarele unei dimineti, in temnitele indoielii si ratacesti tremurand in lucirile noptii de odinioara...?
De ce plangi suflete, ruinat de imperfectiunea calda, a unui nostim ideal din cantece de ciment....cand marea-i aproape, valurile mor si iar pribegesc remuscator, doina se stinge-n miresme ...cand ...
clipocind, laptele in spume se revarsa reintinerind mitul crucii...atunci cuprinde cu ochiul tau profund o lalea ravasita de oboseala tineretii si-ai sa vibrezi in bucuria ingerilor despre soare...
Nu plange iar suflet trist de bucuria mortii caci durerea sfinteste si pacatele nestinse....si porumbei vor fi in jurul tau si lupii se vor cumintii....
Nu te frange, nu rabda ...tot nectarul izvoraste spre bucuria altcuiva....radacini sangerande, uragane, ploi de oameni sau nimicul, toate sunt ...sau vor ceva...
Si daca intr-o zi nimic nu mai iubesti, nu te impotrivi vantului uitarii de sine si retrage-n tine o bucurie, o vedenie, un blitz de fantomatice izbucniri spre curcubeul prost inteles...
De ce plangi suflete...cand sub poarta doua turturele gura-n gura se ingana si spontan un dulce vals ganguresc....cand la porti fetele soptesc...cand toamna duiosiei de om sau de piatra nu vine...te rog spune-mi sufletel ...spune-mi doar mie ...cu tine ....nu e nimeni???
Un comentariu:
Doamne, nu pot crede ca e adevarat ce mi-a fost dat sa citesc...pur si simplu nu poate fi adevarat...Doamne, cate lacrimi a nascut acest text si cata durere mi-a ucis inima intr-o singura secunda si cum mi s-a blocat pana si sunetul schiop in gat insa...ramane un singur lucru, ce acum mi-a fost data puterea sa-l rostesc...TE IUBESC si restul...e istorie...a mea?a ta?a amandurora...
Trimiteți un comentariu