Suflet gol , frumusete trecatoare

 
             Traita-i bine draga mea, traita-i vesel si pozant in mariri de baluri si atractii, permise scurt si nesovaielnic de printi mascati cu zestrea tatalui obscur, diamante slefuite in vorbele lor luceau mereu, pe coltul buzelor….ei se schimbara in poza dupa bunul tau plac ca n-au fost buni sarmanii ca uneori aveau si trac si-un sentiment adanc in plasele melancoliei incet te-ar fi rapus spre anii bucuriei intelectului , pline de seri goale si amanti umbriti de timp…. ce incet spre blitzurile maretiei tale vin…
            In mijlocul betiei de glorie si fandosism, n-ai sesizat vreodata vreo umbra de venin in viata-ti tumultoasa cu iz ostil de vedetism….formele-ti perfecte nu indurau vreun suspin, pentru vreun amarat ce-n jurul tau presara un trandafiriu chin…te-ar fi iubit o viata??...te-ar fi iubit din plin?!...l-ai aruncat frivol in vanitatea-ti de rechin…
            Usor, usor trecura lunile de zbenguiala, amicii noi si inca o turma de pipite prin umbra clubului de vis…petreceri nesfarsite si ode mult largite de-al posteriorului tau adorari…ca prin seriale nesfarsite de-o balta de succese, tu ai stiut mereu ce vrei, din frica intuitiva ca rasaritul de maine nu te mai prinde zambind, zeflemind vremea prin farduri de diva ai recules prin timpuri doar laude si lingai si prea putin in suflet alinarea ochilor tai …apasati mereu de-un rimel de vremuri noi..
            Vine si-o zi cand oglinda te-a impietrit , cand o dunga mai usoara , mai moale a aparut , cand dintr-o aplecare cinci dungi s-au mai ivit…sa fie oare bairamuri sau vreun concurs de miss?! …sa fie vreo crema de la vreun domn mojic ?!....ohh!...sau e surpriza aritmetica a unei adunari de luni ce dulce a fost irosita in aroganta blonda din rochiile de seara si panglici de vin…
Ca un facut, pustanii imberbi sunt mai tacuti, alunec-o privire aleatoriu-n timp si parca tot mai carunte-s genele ce le sustin..in goana-ti dupa bunastare sunt fleacuri de moment , sunt ca durerile de mijloc in aplecarea lina spre pantoful fin…. esti plina si satula de armasari nocturni si-n marea-ti demnitate i-ai expedia succint oricum.
           O usoara adiere de toamna ,prin suvitele vopsite-n taina varstei…incet….s-a strecurat furibund …sanii s-au mai lasat , coapsele subit s-au mai conjugat in amintirea frumosului lor pretendent ce-n lacrimi s-a inecat…sunt gesturi noi ce trebuiesc invatate prin preajma maturitatii ce trebuie simulate…si zi de zi lacunele se aduna risipind dubii , mult timp mascate de amorul pentru frumuseti , pe piedestalul impertinent de ambitie si vointa in sugrumarea lina a sufletului ,unul prea mic probabil de n-a putut vreodata , usor , la ureche , in soapta sa-ti zica : Ai sa incepi vreodata sa traiesti??
           Cu toate aceste fleacuri mici tu stralucesti mereu prin falsa agonie a unui status prosper si-ti predici viata ca un trofeu la Gala Uniter…uitand de-o mica drama ce-n ciuda urletelor unei portiuni de spirit, n-ai recita-o nimanui ….o drama ce incet amurgeste o viata trista in reflectia upside down din planuri marete cu schite fara zestre….sunt soapte stinse in sufletul ce creste, in lacrimile din oglinda ce te-au mintit mereu…caci nu-i deajuns copila pe lume sa traiesti furand sperante ce nu le mai zidesti …cand umbra timpului mereu doare, chiar si-n coaste de frumuseti…