Puful papadiilor de toamna
Mi-aduce din nou in portrete ,o doamna,
O frantura sterila din amintiri de cina
Un zambet de copil nemangaiat
O mandrie de sine fara rusine
Un amor din suflete vecine...
Esti tu? Sunt eu?
Traim in acelasi suflet desprins din luna!?
Desi fugi mereu de vraja parfumata
Ti-e dor sa recunosti in tine,
Ca undeva sub mantia ta instrainata
Un sarut in post, te facea adorata...
Pe fruntea-ti alba de doliul zapezii
Sunt adieri noi din osteneala amiezii
Frunzele cad acum line
Din pietre albe de suspine..
Un suvoi de regrete ce se scurge din mine
Inghetand usor franturi de iubire,
Poate pe-un pod ce-ntr-un vis va ninge
Mi-amortesc pe buze ,pleoapele tale reci...
....din vina pentru sine...
Un comentariu:
E pentru prima data in viata cand un barbat ma lasa fara cuvinte...e pentru a doua oara in viata cand un barbat ma face sa tac, sa ma opresc, e pentru prima data in viata cand un barbat ma subjuga si pentru a doua oara cand bratele unui barbat imi ofera linistea pe care sufletul meu a cautat-o mereu...e ultima data in viata cand ma simt unica...si sper sa fie data eternitatii...Multumesc ca existi...cu adevarat MULTUMESC!
Trimiteți un comentariu